Regional Training Course

11183446_10153260131424267_1039912452741912214_n

 

 

În data de 24-26 aprilie 2015, AEGEE București a organizat în minunatul oraș, Sighisoara un Regional Training Course grozav la care au participat, pe lângă membrii AEGEE din toate localele românești, și doi membri noi ai organizației AEGEE Cluj- Napoca, Florina și Simion. Cei doi fac parte din familia noastră din toamna trecută, fiind mereu activi și gata să participe.

De aceea, în momentul în care s-a anuntat desfășurarea RTC-ului, ei au fost printre primii doritori să participe. Chiar dacă la început aceștia au fost puțin mai reticienți, neștiind în totalitate ce îi așteaptă, i-am rugat după finalizarea evenimentului să ne scrie un articol pentru a vedea dacă lucrurile s-au mai schimbat între timp.

Florina spune că ,,Participarea la un prim eveniment cu antenele locale AEGEE, a fost un început bun pentru mine, am cunoscut oameni noi, deschiși, de la fiecare poți să înveți cate ceva, m-am familiarizat cu conceptul de AEGEE, păcat că timpul a fost limitat.” În ceea ce privește temele abordate de traineri în cadrul evenimentului, ea spune că ,,Pe lângă alte aspecte aparent amuzante, am mai învățat și care sunt disfuncțiile care apar la nivelul lucrului în echipă, despre managementul unui proiect, au urmat dezbaterile pe temele PR, HR, FR. Am considerat că nu dețin prea multe informații legate de acest aspect, așadar nu m-am implicat la discursurile colegilor, dar am notat, am memorat și urmează să fie puse în practică.”

Simion nu s-a declarat la început prea convins de eveniment ,,Părea destul de neinteresantă reclama aceasta, instituții ce discută probleme instituționale. Însă ceva mai mult de atât simțeam că trebuie să fie, cu prea mult entuziasm și deschidere spre participarea la un RTC se dovedeau membrii mai vechi” dar după, acesta și-a schimbat părerea. „Activitățile s-au dovedit a fi antrenante cu mult peste așteptările mele… per total s-au dovedit a fi informative, chiar mi-au trasat anumite repere după care înainte nu aș fi fost capabil să le ofer prea multă atenție, activitățile desfășurate în cadrul RTC-ului demonstrându-mi necesitatea și utilitatea lor.”

Trainerii, Koen și Stefania, ne-au învățat despre Team Management și Project Management, iar în timpul rămas ne-am bucurat de priveliștile minunate ale orașului și ne-am distrat la party-uri tematice.

10532778_827326583988246_2386969745839946938_n

 

Ca și concluzie cei doi declară că „Din cate am văzut eu familia AEGEE deține membrii creativi, deschiși la minte, minunați, dornici să facă și să schimbe ceva pe plan național și internațional, iar eu mă bucur că fac parte din această familie” și ,,Da, recunosc, a fost un weekend reușit! ”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *